Azi ora 10. Locul: Gara de Nord Bucureşti. Deoarece scăpasem ceva mai repede decît mă aşteptam cu “trebile” mele şi cum personalul  cel de tote zilele îmi pleca abia la ora 13, m-am dus la ghişeul de informaţii să iscodesc despre costul unei diferenţe pe tren accelerat sau rapid, deoarece aveam abonament pe personal. Informaţiile m-au îndrumat spre caserii. La caserii cam coadă. Lumea profita de week-end-ul inedit cauzat de summit. Mai cu tupeu m-am băgat prin faţă şi am întrebat o caseriţă într-o pauză dintre doi clienţi., despre diferenţa care trebuia să o achit pentru un tren de rang superior abonamentului meu. Cînd mi-a auzit doleanţa caseriţa şi-a dat ochii peste cap şi mi-a spus să stau la coadă. “Pîi cum doamnă (auzi doamnă, dar mai bine îi spuneam ţaţă şi nu greşeam) să stau la coadă pentru o întrebare ?” “Da, că aşa se stă !” mi-a răspuns ea înţelept. “Să fi a dracu !” i-am zis eu, dar în gînd şi m-am dus la şefa de tură. Asta m-a lămurit şi m-a lecuit de accelerate şi rapide deoarece bugetul meu, mereu cam deficitar, nu-l suporta. Şi am întrebat-o, din principiu, pe dumneei cum este posibil să stau la o coadă la bilete pentru o informaţie. M-a  lămurit că fiecare are probleme şi că  aşa trebuie. “Fiecare are probleme la cap” am complectat-o în gînd. Adică eu să stau la o coadă de bilete să capăt o informaţie, informaţie pe care putea să mi-o furnizeze şi tipul de la ghişeul de informaţii. Şi mai vor şi măriri de salarii cînd ei nu pot aprofunda cîteva informaţii generale, uzuale pe care, poate, şi alţi călători le puteau solicita.

 Să fiţi privatizaţi !