Ancheta evoluează însă concluziile încep să se cristalizeze. Se pare că a fost o mînă criminală. S-a constatat lipsa unor şuruburi de la macazul care a provocat deraierea trenului. Înclin să cred această ipoteză deoarece totuşi, cu toate lipsurile şi carenţele în funcţionare, CFR-ul a asigurat o bună funcţionare, din punct de vedere al securităţii, al trenurilor. Pînă la publicarea concluziilor finale  eu urez CFR-ului să persiste în acest domeniu al securităţii. Dar numai în acesta ! În celelante se mai pot facve destule.

Postat de: fiord | marţi, 3 iunie, 2008

Cartea de călător

   În ziarul “Ring” gratis de astăzi am aflat că CheFeRe-ul a scos un nou tip de legitimaţie de călătorie : Cartea de călătorie. Conform principiului ai carte ai parte, cum am ajuns la Gara de Nord m-am dus glonţ, rachetă ce mai, la Informaţii şi am întrebat cum se poate obţine o astfel de carte. Lucrătoarea de la ghişeu m-a dezumflat imediat. Cartea respectivă, parcă ar fi as, se obţine de la minister şi costă cam 90 de milioane pe an, în bani vechi. Pîi la banii ăştia înseamnă să faci naveta la Baia Mare zilnic, dar tot nu poţi deoarece cu personalul faci mai mult. Trebuie să te muţi cu locuinţa în tren şi tot este mai scump ca întreţinerea la bloc. Poate doar dacă au şi animatoare…, dar sigur nu o să aibă. Deci un pîrţ ! Rămîn la umilul meu abonament şi o să locuiesc în continuare la bloc. Este mai ieftin totuşi.

Postat de: fiord | duminică, 1 iunie, 2008

Ziua Internaţională a Copilului

Şi fiindcă astăzi este totuşi şi Ziua Internaţională a Copilului urez tuturor copiilor :

SĂNĂTATE, FERICIRE ŞI SĂ FIE CUMINŢI ŞI SĂ ASCULTE DE PĂRINŢI !

Postat de: fiord | duminică, 1 iunie, 2008

Din nou

Am făcut o pauză mai mare de cînd nu am mai fost pe acest şi blog şi văd că CheFeRe-ul nostru a făcut o droaie de accidente, vre-o trei în cam trei săptămîni, adică, cam cît comitea în cîţiva ani, pînă acum.
Deci nu trebuie să mai lipsesc de pe blog. Mă voi strădui.

 Se mai întîmplă şi aşa ceva. Nu se ştiu deocamdată cauzele, dar ancheta este în desfăşurare. Din fericire, noroc că totuşi aceste accidente sînt rare la noi.

Postat de: fiord | duminică, 27 aprilie, 2008

CRISTOS A ÎNVIAT !

  

                                         CRISTOS  A  ÎNVIAT  !

UREZ  TUTUROR  CITITORILOR  ACESTUI  BLOG  şI  ÎNTREGII  BLOGOSFERE 

                                   SĂRBĂTORI  PASCALE  FERICITE  !

Postat de: fiord | miercuri, 2 aprilie, 2008

Informaţia înseamnă putere, nu-i aşa ?

Azi ora 10. Locul: Gara de Nord Bucureşti. Deoarece scăpasem ceva mai repede decît mă aşteptam cu “trebile” mele şi cum personalul  cel de tote zilele îmi pleca abia la ora 13, m-am dus la ghişeul de informaţii să iscodesc despre costul unei diferenţe pe tren accelerat sau rapid, deoarece aveam abonament pe personal. Informaţiile m-au îndrumat spre caserii. La caserii cam coadă. Lumea profita de week-end-ul inedit cauzat de summit. Mai cu tupeu m-am băgat prin faţă şi am întrebat o caseriţă într-o pauză dintre doi clienţi., despre diferenţa care trebuia să o achit pentru un tren de rang superior abonamentului meu. Cînd mi-a auzit doleanţa caseriţa şi-a dat ochii peste cap şi mi-a spus să stau la coadă. “Pîi cum doamnă (auzi doamnă, dar mai bine îi spuneam ţaţă şi nu greşeam) să stau la coadă pentru o întrebare ?” “Da, că aşa se stă !” mi-a răspuns ea înţelept. “Să fi a dracu !” i-am zis eu, dar în gînd şi m-am dus la şefa de tură. Asta m-a lămurit şi m-a lecuit de accelerate şi rapide deoarece bugetul meu, mereu cam deficitar, nu-l suporta. Şi am întrebat-o, din principiu, pe dumneei cum este posibil să stau la o coadă la bilete pentru o informaţie. M-a  lămurit că fiecare are probleme şi că  aşa trebuie. “Fiecare are probleme la cap” am complectat-o în gînd. Adică eu să stau la o coadă de bilete să capăt o informaţie, informaţie pe care putea să mi-o furnizeze şi tipul de la ghişeul de informaţii. Şi mai vor şi măriri de salarii cînd ei nu pot aprofunda cîteva informaţii generale, uzuale pe care, poate, şi alţi călători le puteau solicita.

 Să fiţi privatizaţi !

Postat de: fiord | vineri, 28 martie, 2008

Şi una călîie

 Ieri , un pic trecut de amiază, mă aflam într-un personal venit din Moldova, şi am nimerit într-un compartiment gol şi cam rece. Fiincă eram singur nu m-a deranjat răcoarea. A venit o “naşă”, puţin plinuţă, puţin trecută, care m-a informat că în acel vagon nu funcţionează sistemul de încălzire. Dar vagoanele din faţă sau  din spate, au căldură. I-am mulţumit, dar am rămas pe locul meu pe motiv de linişte şi absenţa manelelor. Mi-a plăcut însă “căldura” aceasta umană. Aşa parcă mai merge…trenul, chiar dacă mai întîrzie cu ritmicitate.

Postat de: fiord | luni, 17 martie, 2008

Nesimţirea caldă

    Odată cu venirea primăverii,  în general şi a încălzirea timpului în special, a început şi calvarul pe calatoriile cu trenul. Nu contează că afară sînt 18-20 de grade Celsius, în compartimente se bagă o căldură de te ustură ochii. Cotrolorii sau şefii de tren, trec, controloază biletele sau abonamentele, dar nu se sesizează. Chiar şi dacă le spui, îţi promit să remedieze situaţia, dar pleacă şi în urma lor ramîne căldura. Sînt poate singurele momente cînd personalul CFR se poartă cu “căldura” cu publicul călător, dar, cel puţin pentru mine, asta nu mă “încălzeşte” cu nimic.

 Deci: Hai cu concurenţa şi privatizarea !

Postat de: fiord | marţi, 11 martie, 2008

Cobe sau prevestire ?

 O dată sau de două ori pe lună, în viaţa mea de navetist, văd sosind în gară, garniturile CFR-ului remorcate de locomotive aparţinînd unor firme private. În faţa locomotiva privată tractînd după ea veselă locomotiva de stat şi restul garniturii reglementare de vagoane. Să însemne aceasta că CheFeRe-ul nu mai poate sau doreşte privatizarea ?

« Articole mai noi - Articole mai vechi »

Categorii